Și Parcul Herăstru, pe lista de modernizări ale PMB: Un nou pod pietonal ar putea fi construit

Și Parcul Herăstru, pe lista de modernizări ale PMB: Un nou pod pietonal ar putea fi construit
Publicat: 30/07/2019, 12:30

„De-a lungul malurilor lacului Herăstrău sunt amenajate alei pietonale pentru plimbări ale vizitatorilor și bicicliștilor. Trecerile peste lac sunt amenajate din loc în loc acolo unde malurile amenajate de om de apropie unul de altul, așa cum se întâmplă și în dreptul podului de CF (cale ferată), linia București – Constanța, ce traversează denivelat DN1 și mai apoi lacul.

În prezent există amenajată o trecere provizorie din elemente metalice închiriată de la Ministerul Apărării, care însă nu asigură posibilitatea deplasării ambarcațiunilor de sub podul CF”, se arată în expunerea de motive a proiectului care se află pe ordinea de zi a ședinței CGMB de miercuri.

Potrivit proiectului care pevede aprobarea indicatorilor tehnico-economici, valoarea investiției este de 2,2 milioane de lei, iar durata de execuție a lucrărilor este de 8 luni.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare
Radu Mazăre, tătic pentru a doua oară! A dezvăluit sexul bebelușului + Ce nume a...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
Fostul edil al Constanței a fost eliberat, iar... Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Primele...
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
Raisa Maria, fetiţa de 2 ani şi 5 luni dispărută la Breasta, în Dolj, este...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
La ce sumă ajunge, de la 1 septembrie, pensia unui român care și-a desfășurat întreaga...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Lege pentru românii care au casă la curte. Este interzis lângă gardul vecinului
Viața la bloc. Ce poți face când asociația încalcă legea
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Da...
×